Viața yoghinului Vasile Ivașca în satul Josani.: Vasile Ivașca. Marea Sală pentru Meditații Yoghine. „Depresiunea Beiuș-ului.”

Mama Mea Fizică Ivașca Marioara.

Mare Zeu Vasile, Vasile se închină în fața lui Tati Shiva.

Înainte de a începe lecția aș vrea să arat care e scopul acestor lecții cu perioada petrecută de mine în satul Josani. De la naștere din 30 iunie 1948 și plecarea la Arad la 14 ani în luna iulie 1962. În lecțiile trecute Eu ți-am spus că la 30 iulie 1990 în corpul Meu subtil a fost pornită Energia Misterioasă. Mai mult Această Energie nu a fost fost cunoscută de Marii Yoghini Indieni ca: Zeul Krshna, Dattatreya, Patanjali, Swami Narayanda, Shivananda și alți mari Yoghini Indieni, etc. Yoga practicată de mine în copilărie în satul Josani este „Yoga Mamei Kundalini.” Nu am practicat Kundalini Yoga sau Kundalini Shakti, am respins aceste Mari Yogi Indiene. Pentru Mine Marea Zeiță Kundalini este Mama Mea și este formată numai din CHIT ca și Tati Shiva. Mami Kundalini este acel Dumnezeu din Religia Iudeo-Creștină care face Creația în Șase Zile, iar a Șaptea Zi se odihnește. Este Dumnezeu cel viu, care se mișcă, deci Iehova din Rugul aprins.

Aceasta este explicația Mea și nu o abandonez. Dumneavoastră puteți practica orice fel de yoga care o doriți, iar pe mine nu mă interesează yoga dumnevoastră. Pe mine nu mă interesează dacă vă învârtiți pe deget sau călăriți Zeul Soare sau faceți sex cu un milion de iubite. Este măreția Dumneavoastră și Eu nu am nimic cu ea.

În continuare voi arăta modul cum se desfășura yoga pe dealul Josani-lor. Ori cât de mult căutam să rup legătura cu lumea exterioară nu puteam s-o fac, deoarece pe lângă mine trecea un „Mare Alai.” De la ora șapte începeau să coboare văcari cu vacile și boii, oieri cu oile, purcari cu porci, mai coborau gâștele, caprele, caii și câini cu stăpâni. Mai coborau cei care au fost la muncile agricole în acea zonă. Timp de trei ore, pe lângă mine trecea tot acest „Alai” de animale și oameni. Tot acest Alai exprima tradiția și obiceiul țăranului Român de aș produce cele necesare consumului cu forțe proprii. Tot acest Alai exprimă bogăția care era atunci în satul Josani. E adevărat că azi sunt uni care spun că această bogăție se datorează faptului că România trebuia să plătească despăgubiri mari de război Rusiei, așa este nu contest. Dar Eu vreau să arat munca oamenilor harnici, destoinici și păstrători ai tradițiilor din zona Bihorului, din satul Josani, iar Eu m-am găsit în sat în acea perioadă. Eu ca yoghin meditam pe acest „Alai” până ajungeam să mă cuplez cu acest alai și să simt fericirea care o au con-săteni mei. Deci Eu simțeam prin rezonanță că ei sunt fericiți, deci fericirea mea este o fericire obținută cu ajutorul meditației. E adevărat că avem la poetul Mihai Eminescu în poezia lui „Sara pe deal” o astfel de descriere a fericiri, dar fericire lui Eminescu vine din închipuirea unei trăiri de iubire în splendidul „Deal românesc.”

Meditația pe Dealul cu Vii de la Josani.

Toată această euforie se termină sub salcâmul sacru al iubiri, unde îndrăgostiții adorm fericiți că au făcut iubire. Dacă în poezia Românească am fi avut alt tip de fericire, care să izvorască din bogăția sunetului, a schimbări imagini de fundal, a jocului spațial(turmele urcă, coboară), probabil poezia s-ar fi detașat de ce e lumesc. Toate acestea arată că omul care nu o are trezită pe Marea Zeiță Kundalini, nu poate să experimenteze acest tip de fericire. La Eminescu, iubirea și fericirea are loc numai dacă există iubit și iubită.

Mai meditam la liniște care se așternea peste satul Josani și în acest caz avem la poetul Mihai Eminescu în poezia „Somnoroase păsărele,” o descriere a felului cum se desfășoară înserarea în plaiul românesc. Totuși în acestă poezie sau acest ritual a lui Eminescu, nu face decât o descriere poetică a lăsări întunericului și nimic mai mult, el nu poate transcende înserarea, dar ne-o descrie foarte frumos. După ce acest „Alai trecea de min,” liniștea înserări se lăsa desăvârșită în „ Dealul cu Vii.” Din depărtări se auzea vuietul răului Valea Roșiei, care până atunci era inexprimabil și care acum devenise un „Vuiet ritmat, puternic melodios.” Iar licurici și greierii aveau un cântec de ne-descris, sus pe cer, după munți Bihorului, Luna (Chandra) își făcuse apariția.

Și totuși mai era ceva, erau cele zece note muzicale ale Pranavei „OM.” Aceste note ale Pranavei se aud numai de yoghini avansați, care au deschis canalul central Sushumna nadi și Anahata este deschisă. În aceste momente lotu-i o fericire(o feerie) de ne-descris, așa ne-o spune poetul. Așa pe nesimțite toată, depresiunea Beiuș-ului se transformase într-o „Grandioasă sală de meditație,” care avea ca pereți „Munții Bihorului,” iar ca magistrale ale „Vuietului ritmat,” cele trei râuri sacre ale zonei Beiuș-ului, Valea Roșiei, Valea Meziad și râul Crișul Negru. Iar satele, comunele, dealurile, pădurile și văile deveniseră niște giuvaeruri în această „Mare Sală de meditație.” Iar din însumarea cântecului licuricilor și greierilor cu notele „Pranavei OM,” se auzea o muzică „Divină.” Și toată această „Mare Sală” era scăldată de razele Mari Zeițe Chandra(Luna). În această „Mare Sală, Mirifică” având ca șezut Dealul cu Vii, Eu îmi începeam Marea Yogă, aceasta se întâmpla pe la ora 21 și 30 de minute, încet, cu încet, corpul meu subtil se cupla cu vibrația „Divină,” cu greu la ora 22 puteam să ies din acest cuplaj și acest fapt s-a întâmplat timp de 4 ani pe Dealul cu Vii.